Cum te scot din foame amintirile din copilărie
Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei şi cum mama, draga de ea, plecată cât era ziua de lungă la muncile câmpului, cum nu uita ea niciodată să-mi lase sub un ştergar roşii, brânză, salată şi pâine. Şi ce salată bună ştiam a-mi face singur!
Şi acum, bărbat fiind la casa mea, cum îi mulţumesc ei, măicuţei mele, că în fiecare seară când vin acasă după o zi grea de muncă şi găsesc frigiderul gol şi pe consoartă cu ochii-n telenovele nu mă enervez, ci doar mă apucă o poftă nebună de salată de roşii cu brânză şi un kil de vin!
Ingrediente 4 persoane
1 legătură ceapă verde
2 crenguţe busuioc
7-8 roșii medii, tăiate sferturi
4 bucăţi ciabatta
2 căţei usturoi
un pumn de măsline negre
6 linguri oţet
1 pungă de salată Eisberg
Sare, piper
4 linguri ulei de măsline
Mod de preparare
Salata: Roşiile se taie felii. Ceapa verde se taie în formă de inele subţiri. Frunzele de busuioc se desprind de pe tulpină şi se taie fâşii subţiri.
Se rupe pâinea în bucăţi potrivite pentru a fi consumate.
Se amestecă ingredientele.
Dressing: Se curăţă usturoiul, se toacă foarte fin şi se amestecă cu oţet, sare şi piper. Se adaugă uleiul de măsline.
Se toarnă dressingul peste compoziție.