De Mâncai Eisberghescu
Un ton pacifíc, detestînd conservarea,
Pe-un raft din cămară de-un timp el stătea.
Croindu-și cu greu din dulcețuri cărarea
Căzu de pe raftul de lemn și spunea:
Veniți să gătim din cămări nepătrunse
Tonul cu colți de argint, delicios
Ce zilnic se umple prin rafturi ascunse
De timp și mizerii și praf-necăcios!
Conservo, strigară-n dispreț uleiul și sarea
Cu ton în conservă salată nu faci
Mai bine cu morcov, porumb și alune…
Dar tonu-a răspuns, desfăcîndu-se: Taci…
Și sărit-a în bol. Deasupra-i, deodată
Și sare, și-ulei, și-un mix* Eisberg și-un praz,
Porumb și lămîie, ba chiar și-o tomată
Căzur-apăsat, cînd tonul, mai breaz:
”Ce-aroamă ciudată mă umple de focuri
Punîndu-și iuțeala pe-un gust monoton?”
”E chili, conservo; calmează pe-alocuri
Chiar gustu-ți ciudat de conservă de ton!”
În bol, și în grabă, așa se uniră
Tonul cu colți ca de-argint și un mix*;
Grăbiții degrabă tot bolu-l goliră,
Mai iute ca iutea mea rimă din pix!
