Spre deosebire de terasele din ziua de azi, acum treizeci de ani și mai bine erau la modă renumitele braserii, acolo unde tot omul putea lua o gustare - de obicei mici la grătar - şi putea bea o bere rece la umbră.
Vara bucureşteană a fost dintotdeauna toridă. Începând cu luna iunie, aproape în mod tradiţional oraşul se golea de lume, care mai de care fiind atras spre staţiunile de pe litoral sau, după preferinţă, la munte. Cei fără dare de mână sau, şi mai rău, cei nevoiţi să rămână acasă din cauza serviciului, erau siliţi să recurgă la diverse alternative: unii se răcoreau la ştrand, alţii se retrăgeau la umbra braseriilor. Erau mai multe astfel de locante în Bucureşti, iar dintre acestea se bucurau de o mare popularitate braseriile „Grădiniţa”, de pe bulevardul Magheru, „Turist”, care era la parterul blocului Palladio din Piaţa Romană, „Ciocârlia”, pe cheiul Dâmboviţei, sau „Berlin”, lângă Cercul Militar Naţional.
În anii 70-80 trei braserii bucureştene erau printre cele mai populare pe harta estivală a băutorilor de bere: „Lido”, „Butoiaş” şi „Cina”. În peisajul citadin actual aceste nume nu mai spun foarte multe. Odinioară însă erau locuri unde, îndeosebi seara, după o zi caniculară, nu mai aveai unde arunca un ac. Aceste braserii erau atât de aglomerate încât uneori clienţii trebuiau să aştepte pentru eliberarea unei mese. Sortimentele nu erau foarte diversificate, însă berea, de preferinţă la halbă, era rece şi destul de bună. Imaginar, aceste trei locante formau un triunghi, astfel că de aici şi până la a fi numit „Triunghiul Bermudelor” nu a mai fost mult. În acest triunghi deloc fatidic paşii bucureştenilor s-au pierdut şi împleticit de nenumărate ori printre halbele cu guler.
Piaţa Palatului nu a fost dintotdeauna aşa cum o vedem azi. Hotelul Athénée Palace era flancat de fostul sediu al Academiei Comerciale şi al Jockey Club, clădire care masca practic restaurantul „Cina”. Impunătoarul edificiu a fost demolat la sfârşitul anilor ’30 pentru a da o perspectivă mai largă Palatului Regal. Cu toate că şi-a pierdut luxul din perioada interbelică, în perioada anilor ’80 „Cina” a fost unul dintre cele mai îndrăgite localuri din Bucureşti. Braseria „Cina” era locul preferat al regretatului actor Puiu Călinescu. Apariţia acestuia, îmbrăcat cu vestitul sacou ecosez, crea întotdeauna bună dispoziţie printre meseni.
Mai lipsită de strălucire decât terasa-restaurant din incinta hotelului Lido, braseria Lido avea totuşi farmecul ei, fiind un loc ideal de refugiu pentru bucureştenii însetaţi. Coroanele copacilor făceau suficientă umbră pentru a estompa căldura după-amiezelor de vară. Seara, senzaţia de răcoare sporea, şi chiar dacă sortimentele de bere nu erau foarte variate, buna dispoziţie era în toi, frapierele cu gheaţă fiind pline în permanenţă cu sticle.
Ultimul vârf al „Triunghiului Bermudelor” era situat în apropierea Ateneului Român, la întâlnirea străzilor Episcopiei şi Nicolae Golescu, cumva în spatele fostului magazin „Eva”. Departe de rumoarea braseriilor Lido şi Cina, grădina de la Butoiaş (numele îi venea de la butoiul ornamental expus în grădină) era preferată de cei care îşi doreau ceva mai multă linişte şi discreţie. Berea la halbă era acceptabilă, însă dacă nimereai la o masă fără umbră (cam un sfert din ele nu erau protejate de coroanele copacilor, iar umbrele nu existau) trebuia băută repede ca să nu se încălzească. Întrucât atmosfera se mai răcorea, lucrurile stăteau mult mai bine spre seară, chiar dacă, spre nemulțumirea celor care voiau să se întindă până după miezul nopții, localul se închidea în jurul orei 23.00.
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
