Problematica siguranței alimentare, la care suntem astăzi poate mai atenți ca niciodată, își găsește izvoarele în istorie, pe când “duhorile” erau atât de apăsătoare încât ajunseseră să îi deranjeze chiar pe domni ori pe boierii de rang înalt și care abia în astfel de circumstanțe au început să ia măsuri.
Mare parte din ceea ce se întâmpla era cauzat de resturile aruncate de măcelari în Dâmbovița și Dâmbovicioara, asta doar în București. Pe lângă acestea se adăugau furtul la cântar ori comerțul cu „produse neconforme”, cum îl numim acum, adică stricate.
Printre primele încercări de a impune reguli de igienă alimentară s-au numărat Proiectul pentru o Poliție Sanitară eficientă (1863), Regulamentul “pentru precupeții ce speculă obiectele de mâncare...”(1864), “Regulamentul pentru menținerea curățeniei în stradale și piețele Capitalei”(1866). Ulterior amenzile și pedepsele sunt și mai bine stabilite de alte reglemetări și legi.
Tot cam pe atunci se iau măsuri împotriva cofetarilor care “fabrică și vând cofeturi colorate cu colori otrăvitoare”.
De exemplu, în 1869, comercianții aflau că “atârnarea de marfă de orice fel deasupra ușilor ori ferestrelor prăvăliei pe dinafară era oprită”.
În 1894 apare și un set clar de reguli pentru comercianții din domeniul alimentației publice, prin care se stabilea, de exemplu, numărul minim de latrine necesar pentru hoteluri ori restaurante, iar mai târziu un alt regulament pentru comerțul ambulant (Casa și Familia Capșa, Maria Magdalena Ioniță, ed. Oscar Print).
Abia după 1900 încep controalele cu adevărat în piețe și hale (Obor, Traian de exemplu) iar din datele strânse și publicate de Frederic Dame în cartea Bucureștiul din 1906, aflăm că pe parcursul acelui an au fost confiscate aproximativ 60.000 de kilograme de carne și organe. Trebuie menționat că eșantioanele de cercetat erau trimise către un laborator specializat care fusese construit în 1905.
Au urmat apoi restaurantele, birturile, cârciumile, mustăriile ori bodegile. Unul dintre eroii luptei pentru igienă alimentară este doctorul Haralambie Botescu, care a dus o campanie aprigă de controale inopinate și căruia nu i-a păsat de faptul că o să piardă voturi și popularitate, deși urma iar să candideze la un post în administrație.
“Dar se mai ştie că şi acest fel de comerţ căruia astăzi i-am spune «stradal» nu era întotdeauna igienic şi primăria era uneori nevoită să ia cele mai severe măsuri. De pildă, pe la 1910 doctorul Botescu, ajutor de
primar al Capitalei, se hotărăşte să facă un control riguros asupra birturilor, cârciumilor, mustăriiIor şi a celorlalte localuri de alimentaţie publică.
De cu seara, însoţit de agenţi comunali, şi la nevoie de sergenţi de poliţie, pornea în inspecţie. Alerga din restaurant în restaurant, din cârciumă în cârciumă, din bodegă în bodegă, inspecta, controla şi, după caz, avertiza, amenda, închidea temporar şi de multe ori confisca uneltele de bucătărie găsite murdare. În special confisca grătarele cârciumarilor care, după obiceiul vremurilor, ocupau trotuarul cu mesele pline de cărnuri ce îmbălsămau văzduhul cu mirosul cârnaţilor şi fleicilor. Dr. Botescu ajunsese spaima cârciumarilor şi a birtasilor, care se jurau că n-au să-I mai voteze niciodată ... în curând, însă, galantarele cu cărnuri, brânzeturi, fructe etc. începură să fie acoperite cu tifon” (De la Hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental, Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu, ed. Sport Turism 1979)
Cosmin Dragomir
foto: pixabay
