Lista marilor artiști ai lumii care s-au arătat interesați de gastronomie este extrem de lungă. Parte dintre ei au scris pasaje incredibile despre festinuri, alții au scris cărți de bucate, alții au teoretizat gastronomia... Cert e că există o legătură indisolubilă între lumea literară și cea gastronomică.
Dintre intelectualii noștri îi remarcăm pe Mihai Kogălniceanu și Costache Negruzzi, care au publicat, în 1841 prima care de bucate din Moldova, pe Constantin Brâncuși care s-a dovedit un gourmet desăvârșit, pe Sadoveanu - vânător și pescar profesionist, dar și un gurmand declarat, pe Constantin Bacalbașa (autor a mai multe cărți culinare) și, nu în ultimul rând, pe Păstorel Teodoreanu, ale cărui articole gastronomice publicate în perioada interbelică și în prima parte de după cel de al doilea Război Mondial au revoluționat, putem spune, modul de a găti în România modernă.
Să vedem care e secretul salatei lui Costăchel - personajul principal al lui Teodoreanu din literatura sa culinară - și care e, de fapt, un alter ego evident al lui Păstorel.
“Așteptându-și musafirii la onomastica sa, Costăchel se trezi cu „soră-sa, cu fiica și fiica ficei, Didina, care avea sub braț un pachet mare, apropiindu-se de intrare (…)
Ce v-a făcut pe voi să veniți așa devreme? (…)
– Uite ce-i, moș Costache, începu copila, știu că bagi miel la cuptor și m-am gândit să-ți aduc salată verde.
– Da, ce? Eu n-am salată?
– Știu că ai, dar nu te supăra, salata n-o faci mata chiar așa bine ca pe toate celelalte.
– Iaca! Și ai să mă-nveți tu?
– S-ar putea (…)
Intrară toți în bucătărie. Fetița desfăcu pachetul în care erau foi de salată verde și o scafă de lemn din care se răspândi un ușor miros de usturoi. (…)
Fata se apucase de treabă însă, și nu-l mai asculta. A spălat pe-o parte și pe alta foaie cu foaie la robinet, apoi le-a așezat într-o sită și a început să le scuture.
– Trebuie scuturată toată apa, nu-i așa?
Costache privea și tăcea. La un moment dat, luă un cuțt de bucătărie și-l întinse fetei.
– Taie-le, că-s prea mari.
– Nici nu mă gândesc, moșule. Salata nu se taie cu cuțitul, se rupe cu mâna, uite-așa!
Costache se stacojise. Pe măsură ce executa, fata dădea explicații.
– Acuma, că foile-s uscate, e rândul scafei, spuse ea. Fii atent, moș Costache. Așez foile salatei în scafă.
Costache îi arunca priviri ucigașe.
– Untdelemnul, urmă ea, trebuie turnat în așa fel, încât fiecare foaie să fie bine unsă, pe ambele părți. Numai pe urmă torni oțetul sau zeama de lămâie.
– Mulți pun oțetul la urmă.
Îi privește. Și fata își încheie lecția: când e aproape să servești, și nu înainte, amesteci bine, fără să uiți sarea și piperul, și ai o salată după toate regulile artei”. („Gastronomice” Editura pentru Turism 1973)
Cosmin Dragomir
