Ştiţi că suntem oneşti şi că preţuim şi promovăm un stil de viaţă sănătos şi echilibrat. Tocmai de aceea, articolul de mai jos se doreşte a fi un semnal de alarmă.
Ok, să spunem din capul locului că de bătrâneţe şi de taxe nu scapă nimeni. Dar ce facem dacă ea, bătrâneţea, soseşte înainte de vreme? Mai mult, dacă suntem noi cei îi facilităm intrarea chiar pe uşa din faţă, prin obiceiurile nesănătoase pe care le practicăm?
Aşadar iată care sunt cele mai frecvente deprinderi care ne “mănâncă tinereţea.”
1) Nu aplicăm cremă cu protecţie solară atunci când e nevoie, ceea ce s-a dovedit a fi primul lucru care ne îmbătrâneşte pielea. Expunerea la lumina UV produce radicali liberi care distrug colagenul, elastina şi celulele pielii. Acest lucru duce la îmbătrânirea prematură a pielii, la apariţia de pete întunecate și la dezvoltarea cancerelor cutanate.
Studiu de caz: timp de patru ani, cercetătorii australieni au urmărit mai mult de 900 de persoane. Aceștia au descoperit că la cei care au aplicat zilnic, protecția solară, probabilitatea de apariție a semnelor de îmbătrânire a pielii era cu 24% mai mică, față de persoanele care nu au folosit creme cu factor de protecţie împotriva ultravioletelor.
2) Faptul că dormim insuficient este un alt obicei care determină îmbătrânirea precoce a pielii. Celulele pielii funcționează pe un ritm circadian (ritmul circadian, sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice), similar ciclului de somn-trezire care determină oboseala şi somnolenţa noaptea şi energia dimineaţa.
Înțelegem, astfel, ce se întâmplă de fapt noaptea – se repară semnele de uzură produse în timpul zilei asupra corpului, ca de exemplu expunerea la lumină puternică, poluarea sau diversele tipuri de stres. Ideea e că atunci când sari peste somn, întregul proces de refacere a pielii nu se poate realiza cum ar trebui. Lipsa de somn stresează pielea şi elimină procesul de reparare, ceea ce duce în cele din urmă la o mai subdezvoltare a celulelor sănătoase și, implicit, la îmbătrânirea prematură a pielii.
3) Consumul insuficient de fructe, legume - şi aici includem, desigur, salatele - este, din nou, un factor agravant al îmbătrânirii precoce. Mai multe studii sugerează că o dietă echilibrată, în care se consumă din abundenţă fructe și legume, ajută la prevenirea bolilor şi deteriorărilor pielii, potrivit Academiei Americane de Dermatologie.
Acest lucru se datorează faptului că fructele şi legumele conţin substanţe nutritive, cum ar fi antioxidanţi şi vitamine, care ajută la combaterea daunelor provocate de radicalii liberi. Aşadar, în coşul de cumpărături trebuie să se afle mereu: legume cu frunze verzi, ca baby spanac, rucola, salată iceberg, cartofii dulci, portocale, ardeii roşii, căpşuni etc.
Pont: Pentru reţete inspirate cu și de salate, fă o plimbare la secțiunea dedicată de pe site.
4) Zahărul este şi duşmanul pielii, nu numai al taliei. Prăjiturile, pâinea, îngheţata, chipsurile de cartofi pot provoca daune feţei tale pentru că zahărul favorizează apariţia acneei. În plus, consumul excesiv de alimente dulci poate duce la glicare, un proces în care moleculele de zahăr se atașează la colagenul tău sau la principalele elemente ale pielii tale şi le degradează structura şi provoacă riduri. Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns, zahărul din băuturile închise la culoare (ca sucurile) pătează dinţii.
5) Fumatul – înainte să vă aprindeţi o ţigară reţineţi că nu numai plămânii suferă de pe urma ei. Cercetătorii au comparat caracteristicile faciale ale 79 de perechi de gemeni - în care unul dintre gemeni a fumat sau fumează în prezent – şi au descoperit că fumătorii aveau cearcăne sau ochi umflaţi, aşa numitele pungi şi mai multe riduri la buze. Nu numai faţa are de suferit atunci când fumaţi. Pielea de pe alte părți ale corpului, cum ar fi brațele, pot începe şi ele să se lase. Un motiv potențial? Fumatul scade furnizarea de oxigen și substanțe nutritive prin piele, prin constricția vaselor de sânge și strangularea circulației. Aveți nevoie de un ultim motiv pentru a renunța la acest obicei? Fumatul afectează aproape toate organele şi sistemele din organism.
6) Alcoolul - cercetările sugerează că alcoolul poate reduce nivelul de antioxidanţi din piele. Acest lucru poate provoca inflamația și distrugerea radicalilor liberi ai celulelor pielii, care favorizează apariţia mai devreme a ridurilor. De asemenea, alcoolul tinde să vă deshidrateze pielea, ceea ce o va face să arate uscată și dură.
Să rămânem optimişti totuşi, pentru că există o mulţime de studii care arată că alcoolul are şi o mulţime de părţi cât se poate de bune. În plus, nu uitați că aproape orice e permis, dacă nu exagerați cu consumul.