Până să învețe (sic!) țăranul nostru culegător de floră spontană limba latină a botezat plantele cu nume explicative, care nu dau greș. Multe din soiurile de verdețuri de la noi poartă, popular, denumiri empirice, în funcție de anumite comportamente și predilecții gourmet ale animalelor consumatoare. Avem astfel salate pentru tot atlasul zoologic din care, astăzi, am ales câteva din cele mai reperzentative:
Salata iepurelui, pe numele ei științific - Prenanthes purpurea, căreia în popor i se spune crestățea sau tâlhărea este o plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete. În cazul urechiaților lucrurile nu se termină așa repede. Avem și măcrișul iepurilor, adică Oxalis acetosella, o plantă perenă întâlnită în zonele umbroase de sub brazi sau amestecuri din regiunea montană şi subalpină. Paternitatea lui este intens disputată cu păsările și caprele, pentru că denumirea nu e bătută în cuie, acestei plante zicându-i-se și măcrișul caprei de pădure sau măcrișul păsăresc. E bun în salate și la acrit ciorbele.
Ștevia, despre care nu cred că mai e nevoie să scriu detalii este întâlnită și sub numele de măcrișul-cucului.
Usturoiul ursului cunoscut mai ales sub numele de leurdă (Allium ursinum) este o plantă erbacee, perenă. Este adesea folosită în alimentație, și are proprietăți curative.
Denumirile populare ale plantelor care includ și animale sunt multe și o listă exhaustivă ar cuprinde probabil sute de astfel de exemple. Unele plante sunt destinate consumului uman, cum e barba-caprei, altele nu, precum coada vulpii.
Cum din ce în ce mai multe plante sunt aclimatizate pe plai mioritic, aștept cu nerădare să apară și salata alpacalei, că e în mare vogă!
Cosmin Dragomir
foto: Wikipedia
