Murarea este un proces folosit din timpuri străvechi pentru a păstra anumite ingrediente un timp mult mai lung, mai ales în sezonul rece, când natura nu ne mai oferă poame. Alimentele (fie legume, fructe, dar și carne, ouă, lactate ori pește) se murează fie prin fermentare anaerobă, fie într-o soluție salină, fie în oțet (diluat).
Am mâncat tot felul de murături - de la ouă la lămâi, ba chiar pepene galben murat (o delicatesă de pe machedonii din Dobrogea). Am fost însă extrem de surprins când am aflat de această rețetă – salată murată.
În cele mai multe dintre variantele ei găsite pe net se specifică originea evreiască a poveștii. Putem folosi cam orice fel de frunze verzi de la salate (iceberg, romaine, lăptucă) și cred că se tehnica se poate aplica și pentru spanac tânăr sau chiar ștevie. De încercat!
Spre deosebire de murăturile clasice, acest preparat este destinat consumului imediat sau mai rapid datorită fineții frunzelor de salată, care nu pot rezista până la primăvară fără să se dezintegreze.
Vă las aici două rețete - una pe care o puteți face chiar acum și cu care să vă acompaniați friptura de la cină, alta perfectă peste vreo săptămână.
Luați o căpățână de salată, tăiați-i cotorul și spălați frunzele. Separat fierbeți 2 litri de apă și faceți o marinată din două linguri de sare, trei de zahăr, trei/patru de oțet alb, câțiva căței de usturoi și mărar proaspăt după gust, zece linguri de ulei de măsline sau de floarea soarelui. Opțional fulgi de chili pentru iuțeală. Puteți gusta și să mai adăugați zahăr sau oțet pentru a corecta gustul în funcție de preferințe. Scufundați frunzele de salată în lichid și păstrați minimum o oră la rece. Serviți ca garnitură sau într-un sandviș, în loc de murături.
Cealaltă rețetă e doar puțin diferită. Autorii specifică faptul că oțetul poate fi înlocuit cu vin roșu, dar amestecului i se adaugă o mână de stafide sau vișine ori fructe de pădure deshidratate. Aceasta din urmă e mai bună după o săptămână de stat la rece, cât să se impregneze și fructele uscate cu marinata.
Poftă bună!
Cosmin Dragomir
foto: pixabay