Un medic nutriționist a afirmat într-o emisiune televizată că foamea este un lucru obișnuit în natură și că omul ar trebui să tragă niște concluzii din acest fapt, anume că nu ar trebui să mănânce mai mult decât îi este necesar ca să supraviețuiască și că trebuie să facă mișcare suficient de mult încât să ardă caloriile consumate la mesele de peste zi. Sigur că sfatul este bun în principiu, însă nu toată lumea adoră mișcarea ca terapie împotriva obezității, astfel că, la fel de firesc ca foamea, în natură apar și oameni supraponderali.
Iar oamenii cu ceva kilograme în plus, în fapt cei care vor să scape de ele, recurg la diverse mijloace care nu au legătură cu mișcarea, iar acestea sunt în general diete care mai de care mai savante. E drept, există și sfaturi năstrușnice, iar acestea sunt amendate amical de Radu Paraschivescu în volumul „Cartea râsului și a cercetării” (Editura Humanitas, 2017).
Spre exemplu, potrivit unui studiu, „persoanele care mănâncă ciocolată în mod regulat sunt mai slabe” – se arată într-un articol citat de Radu Paraschivescu și intitulat „Vrei să fii mai slab? Mănâncă des ciocolată”. Ceva mai jos, autorul cărții trage o concluzie dilematică: „Doar cei trecuți prin trepanare sau lobotomie nu-și dau seama că, dacă vrei să slăbești, trebuie să mănânci des ciocolată. Asta înseamnă, desigur, dimineața, la suplimentul de 11.30, la prânz, la suplimentul de la 17.30 și seara. Gândiți-vă că sunteți la all-inclusive în Turcia și aveți cinci (sau poate șase, sau de ce nu șapte?) ferestre de furajare. Profitați, doar ați plătit ca să basculați până faceți explozie”.
Mucalit, Radu Paraschivescu propune chiar o extindere a acestui gen de terapie nutriționistă, marșând spre feluri de mâncare apetisante și doldora de calorii: „Negru pe alb: cine vrea să slăbească de-adevăratelea, fără fandoseli și autoalintări, nu se poate limita la ciocolată (neagră sau albă). Suplețea se obține și mai repede dacă adaugi în meniu un mix grill cu cartofi prăjiți și murături, o tochitură dobrogeană, niscai pastramă de porc cu mămăligă și cinci-șase mici cu muștar și multă pâine. Proaspătă, se înțelege – din aceea care, neputându-se tăia, se rupe în bucăți mari și se înfundă în gură cu degetele murdare de prăjeli și uleiuri. Vinul sau berea se subînțeleg, nu le mai amintesc.”
Mai mult decât atât, Radu Paraschivescu plusează și cu câteva feluri ceva mai sofisticate, ca să meargă terapia ca unsă: „Și fiindcă la un moment dat intervine plictiseala, nimic nu vă împiedică să virați spre alte registre gastronomice. Și ele se laudă cu o sumedenie de mâncăruri după care slăbești până te usuci de-a-n picioarelea. Bunăoară, din austera bucătărie franceză se recomandă le cassoulet Toulousain, o mâncare ponderată, la limta ascezei, care constă într-o găleată de iahnie în care bucătarul înfige un copan de rață (confit de canard), un cârnat și niscai șorici. Dacă nu prindeți un cassoulet din Toulouse, vă puteți consola cu omologii lui din Carcassone sau din Castelnaudary, la fel de străvezii și cu același raport caloric scăzut.”
Mergând mai departe pe aceeași rețetă a ascezei gastronomice, Radu Paraschivescu propune alte luxuriante și exotice metode de slăbire, mizând tot pe bucătăria franceză: „De bună seamă, poți slăbi la fel de spactaculos cu pieptul de rață (magret de canard) cu orez negru și sos de portocale, puiul cu glazură de muștar și miere, sfiosul parmentier cu bucăți de carne de rață, caserola de cordon bleu cu cartofi Duchesse sau cea de ceapă gratinată, un coq-au-vin de consistența zefirului, o fondue savoyarde delicată ca visul unei zâne sau măcar un prăpădit de boeuf bourguignon. Pentru amatorii de cure drastice, unde slăbirea e galopantă, iar indicele de masă corporală te trimite direct la Victoria`s Secret, cea mai sigură soluție rămâne totuși la choucroute royale, o piesă evanescentă, aproape translucidă, în care abia dacă deslușești kilul și jumătate de varză murată și tocată, jumătatea de kil de cartofi, bucata de carne de porc, cei șase cârnăciori de Strasbourg, jambonul, slănina afumată și bucățelele de ficat (maximum zece).”
În fine, autorul volumului „Cartea râsului și a cercetării” atinge apogeul dinamismului gastronomic în materie de nutriționism ponderat sfătuind cititorii să nu uite de bucatele vecinilor din Ungaria: „Dacă nici combinația de ciocolată mâncată sârguincios și diafana bucătărie franceză nu duc la slăbirea dorită (fapt greu de crezut, dar nu imposibil), ești obligat să schimbi foaia. Și cum timpurile disperate cer măsuri disperate, luminița de la capătul tunelului caloric este o altă mostră de gastronomie minimalistă: bucătăria maghiară” propune Radu Paraschivescu, acesta menționând și câteva feluri de mâncare tradiționale în scopul atingerii obiectivelor de greutate. Iată-le:
„– pulpe de rață fripte cu feliuțe de ficat de gâscă;
– frigăruia ciobanului (mușchi de porc, file de curcan, cârnați, slănină, ficat) cu sos de friptură și cartofi prăjiți în untură;
– ciolan de porc crocant cu tăiței de casă preparați cu smântână și ciuperci, servit în vas țărănesc;
– costiță de porc pane umplută cu ficat de gâscă și servită cu cartofi pai;
– file de mușchi de vită Angus a la Strasbourg cu ficat de gâscă la grătar, legume călite, bureți galbeni, crochete de cartofi și orez;
– platou vienez de carne de vițel cu sos de mărar, cartofi piure cu ceapă și cartofi „Rosti”;
– jumătate de rață crocantă prăjită cu felii de ficat de gâscă, piure cu ceapă, gălbiori și varză roșie.”
Iar ca desert – și bineînțeles în spiritul dietei propuse la începutul articolului – ni se propune, „pour la bonne bouche, o ciocolată, de dragul antioxidanților pe care-i conține”.
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
