Calea Rahovei, altădată o arteră care străbătea actuala zonă administrativă a sectorului 5 aproape de la un capăt la celălalt, este frântă în prezent în trei segmente. Cauza acestei împărțiri este legată de lucrările de sistematizare a Bucureștiului din anii ’80. Unul dintre cele mai importante edificii de pe acest traseu a fost Fabrica de Bere „Bragadiru”. Vom încerca să refacem atmosfera din jurul acesteia, precum şi a Palatului Bragadiru.
Nu se cunosc cu exactitate originile berii, deşi unii dau ca loc de naştere a băuturii Mesopotamia sau Egiptul. Legenda spune că un agricultor a fost nevoit să muncească mai multe zile la câmp şi a rămas fără apă. Peste noapte a plouat, iar apa s-a strâns într-un loc unde omul îşi depozitase recolta. Însetat, a băut şi a constatat că, pe lângă faptul că „apa” avea un gust ciudat, i-a dat şi o stare euforică. Plăcându-i licoarea, s-a hotărât să o prepare acasă. La noi, cea mai veche referire despre bere datează din 1402, de pe vremea lui Alexandru cel Bun, care a dăruit Mănăstirii Moldoviţa o instalaţie de fiert berea. Prima fabrică va apărea însă în 1718, la Timişoara.
Viaţa lui Dumitru Marinescu Bragadiru pare desprinsă dintr-un film hollywoodian şi întruchipează în modul cel mai fidel împlinirea visului american. Născut în 1842, a fost băiat de prăvălie de la vârsta de 12 ani la cofetăria şi racheria negustorului Iancu Ştefănescu. Îmbinând cinstea şi hârnicia cu inteligenţa, Dumitru Marinescu ajunge să preia afacerea în 1866, pe care o extinde luând în arendă mai multe fabrici de spirt. Strânge un capital important în timpul Războiului de Independenţă, vânzând rachiu soldaţilor şi spirt spitalelor pentru răniţi, capital care îl va ajuta să înfiinţeze prima fabrică de alcool rafinat în comuna Bragadiru.
Totul începe în 1883, când Dumitru Marinescu Bragadiru cumpără de la familia Laptev 70.000 de metri pătraţi de teren pe Calea Rahovei, la care mai adaugă alte case şi terenuri din jur, ajungând la o proprietate de 100.000 de metri pătraţi. Începe construcţia fabricii de bere în 1884, fiind a treia în Bucureşti după cea a lui Erhard Luther (1869), devenită ulterior Griviţa, şi a lui Carol H. Oppler (1870), astăzi dispărută. La începutul secolului XX ajunge să aibă o producţie de 3.126.528 litri, faţă de 2.422.950 a Fabricii Luther, sau 1.896.580 de litri a Fabricii Oppler. „Fondată în 1 aprilie 1895, cu un capital fix de două milioane, are maşini cu abur de 120 de cai putere. Lucrează cu orz şi orzoaică din ţară şi hamei din Boemia (Saaz), producând zilnic 12.000 litri de bere. Are 60 de lucrători.”, se arată în situaţia din 1901.
Palatul Bragadiru a fost conceput ca un loc de recreere, în tradiţia începută de fabricile Luther şi Oppler, care aveau localurile Grădina de Vară „Eliseul Luther” sau braseria, restaurantul şi sala de spectacole, şi Colosseul Luther, astăzi dispărut. Clădirea proiectată de arhitectul austriac Anton Schuckerl a fost reprezentată pentru prima dată pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei în 1895-1899 şi 1911, an în care s-a încheiat construcţia Colosseumului. După naţionalizarea din 1948, Palatul Bragadiru a fost transformat în Casa de Cultură V. I. Lenin, iar fabrica de bere a fost redenumită Fabrica de Bere Rahova.
Surse:
George Potra, Din Bucureștii de altădată, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura Sport-Turism, 1975
Cosmin Dragomir
foto: Bucureștii vechi și noi
