Printre clădirile dispărute din peisajul arhitectonic bucureştean se numără şi cea care, în anii ’30, a adăpostit celebra cafenea Corso. Aici au venit numeroase personalităţi culturale din perioada interbelică, dintre care sunt de remarcat nume precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica.
În anii ’30 nu puteai să te numeşti artist, scriitor, gazetar sau politician fără să fi trecut măcar o dată pe la cafeneaua Corso. Funcţiona într-o clădire aflată la întretăierea dintre străzile Franklin, CA Rosetti şi Calea Victoriei, în imediata apropiere a grădinii din faţa Ateneului Român. În latura dinspre strada Franklin era încadrată de hotelul Athenee Palace, iar pe cea dinspre CA Rosetti de Fundaţia Universitară Carol I. În clădire funcţionau, de asemenea, Academia Comercială, Jockey Club şi hotelul High-Life. Un fel de reportaj, detaliat, despre Cuma arăta o zi în Cafeneaua Corso găsim în volumul: De la Hanul Șerban Vodă la Hotel Intercontinental, Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu, editura Sport Turism 1979:
“CAFE BRASERIE CORSO, pe numele său complet, societate anonimă, a funcţionat în Calea Victoriei nr. 90 (colţ cu strada Franklin, vizavi de grădina Ateneului Român). Pe strada Franklin avea ca vecini bodega Franklin (în Calea Victoriei – hotelul „Imperial” şi magazinul de articole electrotehnice „Warner”), în stânga, tot pe Calea Victoriei, „Barul Italian” (magazinspecializat în fructe indigene şi exotice), cinematograful „Forum”, un magazin de cristale şi cofetăria Zamfirescu.
Societatea Anonimă era formată din şapte persoane: Filip Finkelştein, David Haimovici, cei doi fraţi Gelber, Butnaru, Tomulescu şi avocatul Ştefănescu (care era şi consilierul juridic ‘al întreprinderii).
Întreprinderea era condusă de Finkelştein şi Haimovici, care aveau puteri depline în această direcţie (David Haimovici fusese în tinerețe chelner, apoi patron, având la activitatea sa exploatarea mai multor restaurante din Capitală). Filip Finkelştein era de profesie ziarist şi în acelaşi timp reprezentantul unor firme străine de băuturi fine (Cointreau, Branca, Sandeman, White Horse ş.a.).
Ceilalţi acţionari nu erau cunoscuţi de personalul localului decît în postura de clienţi…
Filip Finkelştein era convins că cea mai bună reclamă o reprezintă calitatea produselor şi de aceea, avea grijă să se aprovizioneze cu cele mai bune produse – mai ales băuturi din import şi cafea.
În ce priveşte spaţiul ocupat de „Cafe Corso ” acesta avea două saloane (unul mare, la parter, cu 320 de locuri), altul la mezanin (cu 70 de locuri); lor li se adăuga barul de zi „Corsoleto” (cu 30 de locuri).
Salonul mare – înalt de 6 metri – era dominat de candelabre qrandioase, avea vitrine înalte şi rabatabile pe timpul verii – sezon în care pe trotuarul din Calea Victoriei se puneau două rânduri de mese, iar pe cel din strada Franklin un singur rînd.
Salonul de la parter avea, pe părţile laterale, loji cu mese dreptunghiulare şi canapele tapisate, dând un aspect plăcut întregului local; în rest se aflau mese rotunde, asemănătoare celor de pe terasă, inconjurate de scaune de lemn, cu spătare împletite din fire de bambus, fiind uşoare, trainice şi comode.
Vesela era de porţelan de calitate superioară, iar platourile şi tacâmurile argintate.
Cafe-ul „Corso” având o situaţie destul de prosperă, patronii îşi permiteau ca în fiecare an – in luna septembrie – să facă renovări ca: schimbarea tapetului, a sistemului de iluminat, a feţelor de mese şi a servetelor. Odată cu acestea se schimba toată vesela de porțelan cu modele din cele mai noi.
Profilul cafe-ului „Corso” era: braserie (cu mic dejun şi sortimente specifice), restaurant (între orele 13-16 şi 20-23), bar de zi (cu tot felul de băuturi indigene şi străine) şi cafenea (cu jocuri de biliard, bridge, remmy, şah etc.). Cafeneaua propriu-zisă se afla la mezaninul clădirii şi avea intrarea prin salonul mare, iar barul „Corsoleto” avea intrarea pentru clientelă prin strada Franklin.
Sala de jocuri aflată la mezanin, o încăpere spaţioasă, un fel de urmaşă a fostei „Academii de biliard” de care aminteşte Bacalbaşa în „Bucureştii de altădată”, adăpostea 7 biliarde mari, 4 biliarde mici şi 4 biliarde ruseşti.
Localul era aproape plin la orice oră din zi – începând chiar de la 6 dimineaţa cînd işi începea programul. Să încercăm să fim „musafirii de o zi” ai cafe-ului şi să privim şi noi clientela …
E ora 6-6,30. Pe uşă incep să apară slujbaşi mai de seamă, tipografi – unii au noapte şi şi-au terminat programul, alţii abia încep şi trec mai intâi pe aici.
În timp ce-şi iau micul dejun, gazetarii fac schimburi de păreri asupra articolelor publicate, asupra noutăţilor apărute odată cu dimineaţa ori asupra a ceea ce urmează să facă fiecare azi…
De la ora 8 începe să sosească o altă clientelă destul de numeroasă şi cu preocupări diferite …
De la ora 10 în sus are loc întîlnirea oamenilor de afaceri care urmăresc zilnic mersul diferitelor societăţi din ţară; ei îşi au locul lor stabil, unde se adună câte 20-30; personalul le-a rezervat mese aşa-zise ale petroliştilor” .
Tot acum încep să apară şi marii samsari de vînzări imobiliare, terenuri pentru construcţii, moşii etc. Nu lipsesc nici marii afacerişti pe picior, vînzători de influenţe şi intervenţii.
Cam în acelaşi timp vine şi o altă clientelă care îşi are masa în fundul salonaşului mic, dinspre Franklin („masa inteligenţei” cum o numeşte maestrul Şerban Cioculescu în „Amintiri”). Noua clientelă e formată din ziarişti, scriitori, artişti plastici, critici. Printre ei se zăresc: Victor Eftimiu (căruia i se rezerva întotdeauna locul de onoare din capul mesei), academicianul de azi Şerban Cioculescu, poetul Stamatiad, Ionel Teodoreanu, jurist şi romancier, Puiu Iancovescu (artist), Ştefănescu Goangă (cîntăreţ de operă), Scarlat Calimachi (publicist), Alexandru Mihăileanu (publicist), Ion Marin Sadoveanu, N. D. Cocea, Geo Bogza, Tudor Vianu, Peltz, Mircea Damian, Zaharia Stancu, Pamfil Şeicaru (supranumit şi regele şantajului), Petru Comarnescu (critic de artă) ş.a.
Pe la „Corso” au trecut, în mod sporadic, şi Panait Istrati, Al. Sahia, G. Călinescu … La „Corso” puteau fi văzuţi cîteodată şi mulţi muzicieni ai epocii precum: Alfred Alexandrescu, George Georgescu, Ionel Perlea, Niculescu Basu ș.a.
„Masa inteligenţei” avea un istoric ieşit din comun şi datorită faptului că aci, în 1934, a luat fiinţă „Asociatia Amicii U.R.S.S.”, al cărei sediu s-a stabilit în imobilul din strada Ing. Saligny nr. 6. Constituirea se făcuse de fapt în mod discret în grădina „Flora”, de la şosea.
O listă cu numele membrilor fondatori ai asociaţiei era aşezată pe masă, la ora 10, sub geamul de cristal. Fiecare chelner, căruia îi venea rândul să servească la raionul respectiv, avea sarcina de a aseza lista pe masă, unde rămînea până la ora 13, când urma serviciul de restaurant cu alţi clienţi. Din această listă amintim cîteva nume: Victor Eftimiu, Scarlat Calimachi, Ştefănescu Goangă, Şerban Cioculescu, Alexandru Mihăileanu – secretarul Asociaţiei -, Iucrătorul-chelner de la Corso, Nae Alexe şi alţii.
Cafeneaua era frecventată şi de o serie de oameni politici de diferite orientări ca: Armand Călinescu, Ilie Lazăr, Leucuţia, Eduardi Mirto, Grigore Gafencu, Ion Mihalache, Gheorghe Tătărescu, George Brătianu, Grigore Trancu-Iaşi (una din figurile cele mai detestate de lucrătorii „de la Corso, care nu-i iertau faptul de a fi fost autorul draconicei legi antimuncitoreşti din 1920, cunoscută şi sub numele de legea Grigore Trancu-Iaşi).
Dar la „Corso” mai veneau şi altfel de oameni cum era, de pildă, Gross Cagero, unul din cei mai mari escroci ai timpului, care pentru un şvarţ şi o ţigară de foi havană arunca o bancnotă de 500 lei (consumaţia respectivă costa doar 120 lei) şi se simţea jignit dacă i se dădea restul; Sandu Tudor, directorul ziarului „Credinţa”, care de câte ori îşi făcea apariţia în cafenea, bine îmbrăcat şi cu o barbă scurtă, cu o carte format biblie în mâna stângă (pentru care a fost caricaturizat şi apoi a avut şi un proces cu caricaturistul Neagu Rădulescu), privea toată lumea de sus, de parcă atunci ar fi coborît din Olimp, în mijlocul prostimii…
Unul dintre foştii lucrători de la „Corso” ne povestea că într-un timp venea aci adesea şi fostul secretar particular al vestitului gangster de peste ocean, Al. Capone, unde se întîlnea şi se ciorovăia cu Petrică Sonda, fost campion la lupte qreco-romane, pe oare Sinkovski – acesta era numele tipului – îl frustrase de o „bursă în America. Sinkovski avea o conformaţie fizică precum cea a locotenentului Colombo (cunoscut din serialul de la televiziune), dar acum, când patronul său se afla în dosul gratiilor. la celebra închisoare americană Sing- Sing, devenise inofensiv.
… „masa generalilor”. Aci se adunau unii din foştii ofiţeri superiori, acum în rezervă, printre care se afle şi colonelul Pompiliu. Acesta, cînd dădea comanda, o dădea ca la armată :
– Dă-mi uuun svart!
La care chelnerul răspundea:
– Vă dau uuun şvaaart ! …
O altă figură a localului, din calea căruia chelnerii se cam fereau şi care de regulă venea cu familia la masa de prânz, era avocatul Soare. Îndată ce se aşeza la
masă, striga în gura mare:
– „Să vină la mine un sclav !”
La „Corso” s-au petrecut multe scene memorabile. Despre unele din ele câțiva dintre clienţii de la „masa inteligenţei” au scris pagini pline de căldură. Despre altele nu s-a scris încă. Inainte, însă, de a ne opri şi noi asupra câtorva mai semnificative să părăsim puţin cafeneaua şi să aruncăm o privire în restaurant.
… Sortimentul de preparete şi aperitive de la „Corso” este deosebit de bogat şi de variat. El se serveşte astfel: între orele 11-13, băuturi, aperitive şi gustări specifice. Două cărucioare încărcate cu chifteluţe calde, ficătei de pasăre prăjiţi, pateuri cu carne şi brânză, salău, ciuperci umplute, ciuperci a la grec, cremvurşti cu hrean ş.a. circulă printre mese, astfel că fiecare client îşi alege mâncarea preferată care i se serveşte pe loc.
Băuturile aperitive se toarnă la masa clienţilor, direct din sticle originale (Vermut, Vermuth , Cinzano, Dubonet, Mastică de Hios ş.a.) ;
– la masa de dejun (13-16). la masa de seară (20-23). precum şi la supeu (23-1) în salon se aduc feţe de masă şi şervete albe de olandă care dau un aspect plăcut restaurantului. Cărucioarele circulă în permanenţă dar cu alte preparate ca: salată de icre de crap şi de ştiucă, şalău, crap, morun, nisetru, cegă, lin, calcan, păstrugă, ştiucă, scrumbii de Dunăre – toate gătite în multiple feluri – ficat de gîscă în aspic, preparate de pasăre, porc, viţel, vînat, ouă şi legume din abundentă …
În afara acestor preparate reci, bucătăria mai putea oferi o gamă largă de preparate calde şi minuturi: supe, ciorbe, creme, consomeuri etc.
– între orele 17-20 se servesc sortimente specifice de braserie, începând de la lapte bătut până la cele mai fine băuturi indigene şi străine. În ce priveşte berea,
„Corso” e singurul local din Bucureşti care serveşte berea direct de la butoi, fără acid, în pahare „balon” şi „sonde” care îi dau un aspect plăcut şi apetisante:
– după orele 23 clientela se schimbă aproape în întregime cu cei care vin de la spectacole şi în special cu cei care ies de la concertele date la Ateneul Român,
aflat în apropierea localului. Această clientelă selectă e formată şi din foarte mulţi membrii ai corpului diplomatic care datorită calităţii preparatelor şi a unuiserviciu de inalt nivel, preferă „Corso”, deşi „Corso” nu are muzică. La cafe-ul „Corso” se organiza şi sărbătorirea reveIionului . Era singura noapte din an când unitatea angaja program muzical.
Cu această ocazie, localul oferea clienţilor mici surprize, care constau în diferite cadouri: stilouri, agende, sticle cu băuturi străine, tirbuşoane, ciocolată ş.a. Clienţii se simţeau flatati de atentia patronilor, pe care nu uitau să-i elogieze şi să le facă reclamă printre cunoscuţi.
Una din atractiile cafenelei, spre deosebire de alte unităţi de acest gen, consta în faptul că aici clientela avea la dispoziţie, zilnic, fără a se percepe vrea taxă, presa cotidiană şi un mare număr de reviste româneşti, tot felul de publicaţii străine ca: New York Herald, Times, Figara, L’Intransigent, Candide, Marienne, Paris Soair, Frei Presse, Viener Presse, Vieilla Campagne, Science et Vie, Vie Parissienne, Femina, Die Damme şi multe altele. Ziarele erau puse pe rame uşoare, cu mîner, iar revistele în coperte speciale, aşa că se puteau citi comod.
Cafe „Corso” a fost dărîmat la 23 aprilie 1939 când s-a amenajat Piaţa Palatului Republicii”.
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
