În țările din fosta Iugoslavie se consumă foarte multe salate, în special variațiuni ale celebrei salate bulgărești. Slovenii nu fac excepție, dar și-au ales ca salată națională una diferită de vecini.
Salata slovenă pune în valoare un frunzele, mai precis, un soi de păpădie (aceste frunze aromate fac parte din familia Asteraceae, spre deosebire de rucola, cu care se confundă deseori, care face parte din familia Brassicaceae). Ele se amestecă cu cartofi fierți, ou fier, iar dressingul e făcut din ulei de floarea soarelui sau doveac, cu cidru de mere, sare și optional usturoi.
Folosim și noi păpădia în salate, e drept că rar. Mihai Lupescu, cel care a cules pe la 1900 rețete din bucătăria țărănească, o menționează: “Păpădia sau curu-găinei crește primăvara pe fânețe, face floare galbenă. Frunza ei e lungă și cu crestături adânci. Frunzele tinere se mănâncă frecate cu sare, în oțet, cu mămăligă”[1]. Tot așa se consumă, conform aceluiași folclorist, și susaiul tânăr.
Găsim menționată păpădia chiar și mai devreme, la 1830, în cartea lui Constantin Caracaș[2]: „(...) ale cărei frunze fragede și mai ales rădăcini sunt întrebuințate primăvara, servește mai mult ca salată și se găteșe și cu carne, dar pentru ca să-i scoată gustul amar, se opărește întâi cu apă”.
În 1981, în cartea de bucate a unui fost bucătar regal și al fostului bucătar al lui Dej și Ceaușescu[3] întâlnim două salate de păpădie:
Salată de păpădie
700 g păpădie, 3 fire ceapă verde, 3 linguri oțet de 3°, 3 inguri ulei, sare
Păpădia tânără se spală bine și în ultima apă se pune sare. Se strecoară și se pune pe un șervet la scurs. Sosul se face din oțet, sare, ulei și ceapă tăiată și se amestecă într-o salatieră cu păpădia. Dacă păpădia este măruntă se lasă întreagă, dacă nu se taie în două.
Salată de păpădie Transilvania
600 g păpădie, 200 g costiță sau piept afumat, 4 ouă, 4 fire de ceapă verde, 3 linguri oțet de 3°, piper
Păpădia se spală bine și se taie în două. Costița se taie julien, se prăjește și când este răcită pe jumătate se amestecă cu păpădia. Se mai adaugă ceapa tăiată, oțetul, sare și dacă mai este necesar piper. Dacă costița nu este grasă se mai pune o lingură de ulei. Ouăle se fierb 6 minute, se curăță, se taie în două în lung și se pun pe salată.”
O altă salată cumva asemănătoare cu cea slovenă găsim la Ecaterina Comșa[4]: „Salată creață franțuzească – o curățim de frunzele bătrâne, iar foile tinere rupte de pe cocean și spălate în mai multe ape și puse pe o farfurie de salată, în formă de movilă punând peste ea oțet, sare și untdelemn, și garnisind-o de jur-împrejur cu cartofi fierți și tăiați în felii, ouă fierte tari, curățite și tăiate în patru. Dacă vrem putem amesteca oțetul cu o lingură de muștar franțuzesc”.
Folosirea oului fiert tare (răscopt) în salată e o practică întâlnită și la Sanda Marin[5] – „Salată de spanac”. Spanacul se curăță, se spală, se „opărește cu apă clocotită sărată, se scurge și se taie nu prea mărunt. Se așază în castron, iar deasupra se toarnă un sos făcut din ulei, oțet, sare și piper. Castronul în care se face salata se freacă înainte cu un un cățel de usturoi tăiat în două. Împrejur se pun felii de ou copt”.
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
Bibliografie
[1] Mihai Lupescu, Din Bucătăria țăranului român, Editura Paideia 2000
[2] Constantin Caracaș, Topografia Țării Românești, Editura Omonia 2018
[3] Iosif Strasman și Ion Radu, Preparate de Artă culinară, Editura Tehnică, 1981
[4] Ecaterina Dr. S Comșa, Buna menajeră sau Carte de Bucate, cea mai practică și mai bogată din toate cărțile de bucate scrise până azi în limba română, Craiova, 1902
[5] Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Orizonturi 2011
