Sper să nu vă supărați pe mine pentru artificiul din titlu care, sper eu, v-a stârnit curiozitatea. N-am mințit cu nimic, mujdeiul la români a apărut prin aglutinare, dar nu e chiar ceea ce credeți...
Curiozitatea mea în ceea ce privește gastronomia românească nu se oprește doar la blide și ceaune ci acoperă toate domeniile conexe acestei pasiuni. Iar în acest caz chestiunea ține de lingvistică - mai precis, de etimologie.
Mujdeiul, la fel care mai arhaicul untdelemn, sunt cuvinte care au apărut în limba română prin procedeul numit „compunere prin aglutinare”.
Mai precis, descompunerea cuvântului mujdei este „must+de+ai”, unde ai înseamnă „usturoi” (din latinescul allium, vezi și leurda, care e usturoi sălbatic și a cărei denumire științifică este Allium ursinum, „usturoiul ursului”). Are logică pentru că mustul este acel lichid obținut prin presare/stoarcere.
Forma “ai” pentru usturoi încă mai este folosită, preponderent în Ardeal, unde de exemplu avem aituri (piftii, răcituri) a căror principală caracteristică este usturoiala.
Îi sunt recunoscător doamnei Petronela Savin pentru volumul “Universul din lingură, despre terminologia alimentară românească”, ed. Institutul European 2012, pentru această informație inedită, dar și pentru restul cercetărilor domniei-sale.
Cosmin Dragomir
