Conform Wikipedia, “bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul «bullying» nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare - diverse forme de abuz. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă”.
Termenul a intrat destul de curând în limbajul nostru comun și o lege care interzice bullying-ul în școli a fost recent aprobată.
Ei bine, și la raionul nostru cu mâncare conceptul are rădăcini serioase: în timp ce noi suntem mămăligarii Europei (veste tristă pentru cei care cred că polenta e mult mai veche – ambele fiind, pe timpuri, terciuri din spărtură de cereale, antice amândouă), nici noi nu ne lăsăm mai prejos și am inventat termeni prin care ironizăm anumite națiuni sau grupuri în funcție de mâncarea sau ingredientul consumat cel mai frecvent. Se numesc disfemisme, opusul eufemismelor. Avem, astfel, pentru asiatici termenul de „orezari”, pentru italieni – „broscari” (deși englezii se referă la francezi când spun picioare de broască), nemții sunt „cârnățari” ș.a.m.d.
Probabil că, dacă am fi fost porecliți ciorbarii Europei, nu am mai fi simțit porecla ca pe o tinichea de gât, ci poate am fi purtat-o cu mândrie pe stindardul culinar românesc. Dar mămăligari... nici măcar MeBeSiști (MBS- mămăligă cu brânză și smântână). Mămăligari trimite către țară – și multor români le e cam rușine cu bunicii lor, mămăliga trimite la sărăcie – mâncare frecventă de subzistență (în secolele trecute) căreia îi alăturam sare, ceapă și usturoi, extrem de rar “prăjitură” (în acest caz nu se referă la desert ci la prăjeală de dulce, în untură), trimite la monofagie și la faptul că nu ne permitem o bijuterie culinară pe numele ei pâine.
Personal nu văd nici o problemă în povestea asta și nici nu-s afectat de faptul că alții mă văd mămăligar. Mă deranjează însă că, de vreo două decenii, imaginea noastră culinară a decăzut iar noi, ca popor, suntem identificați cu alte disfemisme care chiar ne lezează onoarea. Poate ar trebui să reușim să ne impunem ca ciorbarii Europei. Nu ar fi chiar așa rău, avem nenumărate zămuri cu care ne putem mândri!
Cosmin Dragomir
foto: pixabay.com
