Dragul meu jurnal,
Azi vreau să-ți zic ceva foarte intim, dar nu pentru că ești confesorul meu, ci așa, ca unei prietene bune la al numaiștiucîtelea pahar de vin. Ca atunci când stau la o cinzeacă de clorofilă cu Rucoletta și ne spunem verzi și încă neuscate.
Cred că m-am îndrăgostit, iar dacă-ți spun și de cine, n-o să-ți vină să crezi! Aproape că și mie mi-e teamă să recunosc.
Îmi vibrează nervurile de câte ori îl văd pe tânărul acela de Spanac. Gata, am zis-o!
M-am îndrăgostit de Baby Spanac recent, când ne-am întâlnit într-o salată de sezon, cu căpșuni și alte minuni de sezon. Știi că în general nu prea stăm împreună în combinații, iar acum înțeleg și de ce – magnetismul e prea mare!
Pur și simplu m-am pierdut cu fibra și nu-mi puteam lua frunzele de pe el. E...așa... și crocant, și cremos, și macho, și poet boem, și simplu, și extrem de complex. E... BUN! Mai e și tânăr – nu că aș avea ceva cu tatăl lui, care se ține foarte bine chiar și congelat, dar ăsta micu’ m-a sedus complet.
Știi cum a fost când ne-am intersectat pe furculiță, el înfipt în spatele meu, gata să umplem un palatin de savori proaspete? O, Zei Verzi! Evident că am ne-am dus fiecare în altă parte de dantură și ne-am privit cu fibrele ușor stînjenite – dar a fost chimie pură, îți spun! Avem atâtea vitamine în comun...
Mă simt pierdută.
