Importanța fibrelor în digestie și de ce să le iei din salate

Când vine vorba să ne educăm în legătură cu ceea ce mâncăm, suntem mai degrabă cu ochii țintiți spre noile tendințe în materie de diete. E mai important, însă, ca uneori să ne întoarcem la elementele fundamentale, precum cele trei tipuri de macronutrienți- grăsimi, carbohidrați și proteine, pentru a înțelege mai bine procesele ce au loc în organism și ce ne ajută, de fapt, să mâncăm bine și sănătos și să unim mâncarea-nevoie cu mâncarea-plăcere. Din categoria carbohidraților identificăm fibrele- sursă de combustibil pentru organism zi de zi, ce ajută, de asemenea, la senzația de sațietate după masă. Mai jos veți găsi câteva argumente ce evidențiază importanța acestora și de ce salatele sunt alternativa ideală pentru a ne asigura aportul zilnic de fibre.


Carbohidrații includ două categorii - simpli/rafinați și cei complecși

Cei simpli sunt alcătuiți din una sau două molecule de zahăr, acționând ca o sursă rapidă de energie, datorită timpului foarte scurt necesar digestiei. În această categorie, se încadrează alimentele considerate  potențial nocive - de exemplu sucuri, dulciuri, pâinea albă și orezul alb. În contrast, carbohidrații complecși, formați din trei sau mai multe molecule de zahăr au un aport energetic relativ constant, corpul beneficiind de acesta pe o perioadă mai îndelungată. Năutul, cerealele integrale, legumele, orezul brun și nucile sunt doar câteva dintre alimentele bogate în carbohidrați complecși. Următoarea dată când evitați consumul anumitor preparate din cauza prezenței carbohidraților, rețineți că anumiți carbohidrați sunt benefici în alimentație.

O dietă echilibrată, ce presupune și aportul necesar de fibre, are o multitudine de beneficii, precum:

a. Scăderea nivelurilor de colesterol
Fibrele solubile, ce se regăsesc în fasole, ovăz, semințe de in, tărâțele de ovăz și nu numai, pot influența scăderea nivelului de colesterol „rău” din organism. În plus, studiile arată și alte beneficii în sistemul cardiovascular, printre care scăderea tensiunii arteriale și reducerea inflamațiilor din corp.

b. Menținerea bunei funcționări a intestinelor
O dietă echilibrată, cu un nivel ridicat de fibre în aportul zilnic, scade riscurile hemoroizilor și bolii diverticulare a colonului, ce presupune apariția unor punguțe de mucoasă, eliminate prin micile orificii din pereții colonului. Mai mult de atât, fibrele joacă un rol important în consistența scaunului, ajutând la înmuierea acestuia și implicit, la o eliminare mai ușoară.

c. Menținerea nivelului de zahăr în sânge sub control
Fibrele, în special cele solubile, pot încetini absorbția zahărului și ajută la îmbunătățirea nivelului de zahăr din sânge. Astfel, fibrele sunt recomandate în dieta diabeticilor, dar și într-o dietă fără restricții, pentru a reduce riscul dezvoltării diabetului de tip 2.

d. Ajutor în atingerea unei mase corporale sănătoase
În general, consumul preparatelor bogate în fibre vă va face să mâncați mai puțin din punct de vedere cantitativ, în timp ce veți simți senzația de sațietate pentru o perioadă mai îndelungată. Mâncărurile cu un nivel ridicat de fibre presupun un timp ridicat de consum, însă au un aport caloric mai mic. Astfel, fibrele ajută la menținerea sau atingerea unei greutăți sănătoase și constante.

O alternativă #simplyfresh pentru a ne asigura cantitatea necesară de fibre este, ați ghicit, prin salate. Salata verde în sine este cunoscută pentru procentul ridicat de fibre, cu 8.7g de fibre/ 100 kcal. Negreșit că atingerea aportului zilnic necesar de fibre exclusiv prin salată verde este aproape imposibil însă, cele 30 g de fibre necesare zilnic unui organism matur pot fi foarte ușor atinse printr-o dietă echilibrată și variată. Mai mult de atât, opțiunile de salate sunt nelimitate, ceea ce permite alternare între diverse alimente, cu o concentrație ridicată în fibre, grăsimi nesaturate sau proteine, ce vor rezulta în mese consistente și delicioase.

foto: shutterstock

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin