Hreanul și ridichea - prietenii noștri (foarte) iuți la limbă

Nu par c-ar avea ceva în comun (în afară de reputația de picanterie), dar cu toate acestea ambele sunt ingrediente minunate și hrănitoare - în salate și nu numai, mai ales dacă știi să le și potrivești. Despre hrean și ridiche vom povesti în acest articol, două rădăcinoase excelente de consumat îndeobște în sezonul virozelor.

Mai întâi, un pic despre una dintre cele mai populare rădăcinoase de la noi, ridichea. 

·       Originară din China și ulterior răspândită către vest, ridichea, așa mică pe cum ne-o imaginăm, poate ajunge să cântărească mai mult de 1kg. Aceasta se recoltează însă atunci când este tânără, pentru că în acest stadiu tinde să aibă cea mai bună aromă și textură.

·        Ridichile sunt ușor de cultivat, prosperă în medii reci și au un conținut bogat de vitamina C (100 g de ridichi conțin peste 20 mg de vitamina C, adică aproape 30% din cantitatea zilnică recomandată unui adult).

·        Există foarte multe soiuri, de diferite forme și culori: albe, negre, violet, dar cel mai popular soi de ridichi, la noi, este cel de ridiche roșie. Soiurile de culoare deschisă, precum ridichile albe, au un gust mai blând, nu foarte piperat.

·        În Orient, oamenii erau convinși că sucul de ridiche este medicament și tocmai de aceea îl consumau din belșug. De exemplu, indienii îl foloseau ca remediu natural pentru vindecarea multor boli, cum sunt cele de ficat și cele digestive.

·        Sunt un antifungic natural, prin conținutul de proteină RsAFP2, cea care are rol de distrugere a ciupercii Candida albicans.

·        În unele culturi, nu numai fructul ridichii este consumat, ci și frunzele. Ele pot fi mâncate crude - în salată - și fierte - în supe.

 Și pentru că ne place ca ridichea să crănțăne printre dinți, îți prezentăm – ne place nouă să spunem - cea mai bună variantă de consum a acesteia: crudă, într-o salată. Uite și niște rețete:

Salată de primăvară
Cine zice că nu putem aduce un strop de primăvară la mesele noastre în orice anotimp…? Noi clar nu, nu cu această rețetă. Nu ai nevoie decât de 3-4 cepe verzi, 8 ridichi, o pungă de mix de salate Eisberg și puțin ulei, oțet și sare, după gust. Începi prin a toca mărunt ceapa verde și o pui într-un bol voluminos, verși conținutul pungii de Eisberg, adaugi ridichile tăiate discuri, amesteci și asezonezi cu ce ai la îndemână și - ca să fie simțite aromele din plin - pune această salată ca gharnitură la diverse preparate din carne la grătar.

Salată cu ridichi și smântână
Prea simplu, prea bun, prea ca la…Eisberg! Cam așa se prezintă această salată light și consistentă. Speli și cureți două ridichi roșii, două cepe verzi și toci legătură de mărar mărunt. Speli un castravete, pe care-l tai în rondele, și-l adaugi apoi într-un bol pe un pat de rucola sau fetică. Procedezi la fel și cu ceapa, și cu ridichile. Înglobezi toate ingredientele în bol, adaugi vreo 3 linguri de smântână degresată și amesteci ușor, cu ajutorul a două furculițe.

Salată cu ridichi și castraveți
Pentru zilele în care nu ai timp de gătit, această salată este ușor de preparat și foarte fresh. Tot ce trebuie să faceți este să tăiați legumele, să adăugați mixul Wellness într-un bol alături de legume și adăugați un sos vinaigrette cu lămâie pentru a echilibra aromele din salată.

Salată verde cu morcov și ridichi
Morcovii și ridichile se taie în felii subțiri. Într-un bol, amestecați salata eisberg cu morcovii, ridichile și o mână de stafide. Într-un alt castron mic, facem dressingul din suc de lămâie, ulei de măsline, sare, piper și coajă de lămâie.


Cât despre hrean, vestita legumă folosită atât la gătit, cât şi în medicina naturistă pentru tratarea diverselor afecţiuni, afli acum că…


Hreanul îşi are originea în zona mediteraneană a Europei şi în vestul Asiei.

În mitologia greacă se credea despre această rădăcinoasă că ar valora cât greutatea sa în aur.

Hreanul are o aromă puternică , descrisă ca fiind o explozie de gust iute, picant și piperat. Spre deosebire de ardeiul iute, care uneori parcă îți arde limba, gustul hreanului este ceva mai moderat.

100 de grame de hrean asigură aproximativ 50 de calorii

Hreanul este o sursă excelentă de fibre, vitamina C, acid folic,  calciu, magneziu, potasiu, zinc și mangan. Are un conținut scăzut de grăsimi saturate și de colesterol.

În sudul Germaniei, hreanul e nelipsit pe masa tradițională de nuntă.

Există înghețată cu hrean, comercializată în special în America.

În secolele trecute, acesta era folosit pentru tratarea oricărei afecțiuni, de la dureri de spate până la răceli.

Frunzele de hrean se folosesc cu rezultate spectaculoase la învelirea sarmalelor.

Hreanul este folosit mai mult ca mirodenie în comparație cu celelalte rădăcinoase, însă aroma sa puternică și ușor iute face din acesta o legumă perfectă de potrivit într-o salată. Poți adăuga chiar si salatelor de mai sus un iz de hrean - dacă îți dorești un gust aromat și ușor înțepător.

foto: shutterstock

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin