Originea neautohtonă a unor cuvinte din vocabularul gastronomic românesc a devenit principalul argument al celor care cred că noi nu am inventat nimic, de parcă nu toate gastronomiile au un specific subcontinental ori n-ar fi fost și acestea, timp de secole, supuse multiplelor influențe.
Cel mai vehiculat exemplu este cel al sarmalei - fără totuși ca să se știe că turcescul sarma este cel mai recent neologism, care denumește acest preparat, intrat în limba română (conform Atlasului Lingvistic Român).
Aveam, înainte, găluști, umplături ori piroști, dar asta nu demostrează că noi am fi inventat sarmalele, lucru pe care nu îl susțin - ba, mai mult, cred că au ajuns la noi din India, via Imperiul Persan și apoi prin cel Otoman. Cei mai mulți care invocă argumentul etimologic consideră că dacă un cuvânt vine dintr-o limbă anume, e musai necesar ca și obiectul pe care îl denumește să vină de acolo. Este o eroare logică ce persistă în discursul public. Sper a mă face și mai bine înțeles o să vă prezint mai jos cuvinte vechi de origine autohtonă pe care noi le-am împrumutat altor limbi:
În ucraineană: afyra/afina, makris (măcriș), bryndza, dzer (brânză, zer), malaj (mălai) etc
În poloneză: afyra/jefer (afină), bryndza, bukat (bucată), linta și lente (linte), urda, dziama (zeamă), dzer etc.
În bulgară: brăndza, karnače (cârnat, urda, bukatar, malaj, mamaliga etc.
În sârbă, slovenă și croată: brindza, čapă (ceapă), urda, gdunja (gutuie) etc.
În slovacă: bryndza, kl’ag (cheag), merinda, urda etc.
În cehă: bryndza, merynda, kurastava (colastră) etc.
În maghiară: árdelj (ardei), brindza, cocojza (coacăză), orda (urdă) etc.
Ar fi culmea ca noi să ne asumăm faptul că i-am învățat pe toți vecinii noștri să facă brânză, pe unguri ce e ăla ardeiul (importat totuși din Americi)!
Cosmin Dragomir
foto: pixabay
