Multe din informațiile despre mâncărurile din alte vremuri ale românilor au ajuns la noi datorită însemnărilor medicilor vremii, preocupați atât de alimentație cât și potențialul medicinal al diferitelor ingrediente sau preparate. Este și cazul unor pagini destul de consistente și extrem de importante pentru epocă scrise de Constantin Caracaș (1773 - 1828).
Aromân cu studii la Viena, Caracaș a fost numit medic al orașului București; în anul 1804 a inițiat construirea Spitalului Filantropia și refacerea spitalului Sfântul Pantelimon, după modelul spitalelor vieneze. Tot el a stabilit primul regulament modern de organizare și funcționare spitalicească de la noi (1817). Printre altele, Caracaș este cel care a introdus și generalizat vaccinul antivariolic.
La doi ani după decesul său, în 1830, apare la București, în greacă, cartea „Topografia Țării Românești”. În volum găsim o sumedenie de informații despre animalele domestice și flora consumate de către români, dar și câteva pagini generale despre alimentație.
Am ales astăzi fragmentele dedicate salatelor ca să vă faceți o impresie despre ce se mânca în și imediat după perioada fanariotă:
“Din plantele ce servesc pentru salate avem marulele sau lăptucile, foarte apreciate pentru frăgezimea și dulceața lor; de obicei se consumă și ca atare, crude; se gătesc și cu carne sau cu untdelem și oțet. Cea numită creață este mai dulce și fragedă; se întrubuințează în genere numai cu untdelemn și oțet.
Cicoarea se cultivă în grădini și se folosește și iarna ca salată și la supă. Cicoarea sălbatică se întrebuințează numai primăvara. Din rădăcinile de cicoare se fac minunate dulcețuri cu zahăr. Amândouă soiurile au o ușoară amărăciune (...)
Pentru bucate și salate se mai întrebuințează și altfel de ierburi naturale, bune pentru sănătate, ca: rotunjoara sau iedera de pământ, anagelin (beccabunga), cardamona de izvor (Apium palustre, Nasturtium officinale) și cardamonă creson, iviritică, năsturel și drobșor sunt iuți și combat scorbutul.
Asmățui (hasmațuchi) se cultivă pentru că dă o bună savoare la bucate; se pune mai cu seamă în supă și în salată.
Anasonul se cultivă în grădini, dar este și sălbatic; se pune în salate și în bucate.
La mare căutare este și mărarul, cultivat în grădini, dar crește și pe câmp. Se folosește la salată sau gătit.
În genere românii mănâncă cu plăcere ridichi.
Vara, castraveții sunt gustarea obișnuită a locuitorilor care îi mănâncă cruzi, numai cu sare, sau acriți în apă cu sare, când se gătesc așa cu carne. (despre această tocană de castraveți murați am scris aici).
În toată țara se mănâncă foarte mult frunzele fragede și lăstarele agurijoarei (Portulaca grandiflora), fierte cu carne sau ca salată”.
Sursă:
Constantin Caracaș, Topografia Țării Românești, 472 p., Editura Omonia, 2018
Cosmin Dragomir
foto: pixabay
