Există în sistemul de etichetare alimentar o procedură care se numește schemă de calitate. Pe scurt, anumite produse sunt certificate ca fiind parte a unei categorii speciale, prin urmare, produsele cu acele însemne vor fi tot timpul la fel din punct de vedere al calității. Astfel de certificări au loc la nivel național sau european.
În ceea ce ne privește suntem departe, hăt departe de alte țări din Uniunea Europeană care au reușit să își proteze sute de mărci și branduri alimentare.
I.G.P (Indicație Geografică Protejată din PGI Protected Geographical Indication) și D.O.P (Denumire de Origine Protejată din PDO Protected Designation of Origin) sunt cele mai importante elemente de identificare ale unor produse care au fost recunoscute la nivel european.
Există și D.O.C (Denumire de origine controlată) în cazul vinurilor.
IGP-ul și DOP-ul vin la pachet cu anumite restricții: rețeta și proveniența materiei prime nu au voie să fie diferite față de cele înscrise în dosarul initial, ceea ce garantează constanța calității și a gustului.
Astfel de norme ne ajută la cumpărături și interzic comercializarea unor struțo-cămile precum Salata de Boeuf cu piept de pui sau chiar fără carne...
România are până în prezent doar câteva produse cu atestare internațională:
Magiunul de prune de Topoloveni
Novacul afumat de Țara Bârsei
Telemeaua de Ibănești
Salamul de Sibiu
Cârnații de Pleșcoi
Telemeaua de Sibiu
Cașcavalul de Săveni
Scrumbia de Dunăre afumată
În prezent, „stăm la coadă” pentru autentificarea altor trei produse:
Salata cu icre de știucă de Tulcea
Salata tradițională cu icre de crap
Plăcinta dobrogeană.
Există, pe plan national, și Produs Atestat Tradițional, dar aici criteriile de selecție sunt mult mai facile, iar lista este extrem de lungă.
Cosmin Dragomir
foto: pixabay
