Deși oltenii cred că a mânca praz e sportul lor național, galezii au această plantă drept simbol național. Cultivat încă din Egiptul antic, prazul rămâne și azi foarte popular, fiind o varietate de... ceapă (înrudit și cu usturoiul). Era leguma preferată de împăratul roman Nero, el fiind supranumit "Porrophagus" (mâncătorul de praz). Poate de aici și legătura cu Oltenia, ultimul bastion al Imperiului Roman în estul Europei.
La noi cuvântul este de origine turcească, bucătărie unde îl întâlnim într-o diversitate de rețete, de la sarmale la produse de patiserie.
Prazul este și "plantă națională" în Țara Galilor, acolo existând foarte multe rețete cu praz - la fel și în bucătăria balcanică, de altfel
În orient, anumite secte budiste interzic consumul de praz, fiind considerat o plantă „excitantă” - informație care nouă ne folosește tocmai pentru a-l mânca din belșug. Dacă vrem!
Valoare nutrițională
Prazul este bogat în special în provitamina A, vitamina K și mangan. Apoi, raportat la calorii are cantități bune de fier, cupru, folat. Are în plus o serie de compuși antioxidanți (flavonoizi, polifenoli) și antibacterieni, deci ar ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare și infecțioase. Pentru a activa aceste substanțe benefice trebuie lăsat "să ia aer" după ce este tăiat, înainte de a fi gătit. Este benefic în special pentru protecția cardiovasculară.
De asemenea, prazul este și un bun stimulator al imunității, precum rudele sale, ceapa și usturoiul.
Ceapă vs. praz
Are un miros mai redus, deci poate înlocui ceapa în diverse rețete, în special în salate, unde se folosesc legumele crude. Salatele "Pikans" de la Eisberg au și praz printre ingrediente și pot fi găsite la vitrinele frigorifice cu produse fresh din marile rețele de supermarketuri.
Pentru că are cantități mai mici din compușii de sulf prezenți în ceapă și usturoi, prazul poate fi mâncat în cantități mai mari și în mai multe momente ale zilei, fără grija că vom crea probleme olfactive celor din jur...
Cristian Mărgărit
foto: pixabay
