Habar nu am când a ajuns și la noi moda lichiorului de ouă pregătit, mai ales, pentru zilele de Crăciun, dar în special pentru a marca Revelionul pe post de băutură festivă, alături de un spumant autohton. Pare-se că primele rețete au fost publicate secolul trecut, prin interbelic. Am găsit referințe datând chiar din secolul al XVIII-lea, deși băutura era în mare vogă, pe atunci prin America.
De fapt, lichiorul de ouă a trecut oceanul pe la 1700 și s-a consacrat la poalele Munților Stâncoși, chiar dacă originile ei se duc obiceiurile de consum ale nobililor britanici. Pe timpuri amestecul de lapte, smântână, ouă, zahăr și diferite condimente nu conținea alcool și era servit fierbinte, perfect pentru zilele geroase din preajma sărbătorilor. Abia după ce a trecut Atlanticul i-a fost adăugat rom, iar până prin anii 1900 a continuat să fie consumat cald.
Abia de vreun secol încoace a fost transformat în băutura cunoscută astăzi, servită rece, în special de Revelion. Nu îmi aduc bine aminte dacă o guriță de lichior de ouă sau un pic de vin fiert a fost primul strop de alcool gustat de mine în copilărie. Trebuie să menționez că mama se mândrea cu lichiorul ei de ouă, era un must pe atunci și aducea prestanță meselor festive. Băutura, din categoria celor homemade, avea un statut mult mai prețios decât colegele din categoria vișinatelor și trona, la mare cinste, lângă cele din comerț sau obținute pe sub mână (rare și extrem de prețuit: cognacul Napoleon, orice fel de whisky și, mai târziu, Angelli Cherry.
În 1870, în ediția de 18 decembrie a ziarului „Republican Banner”, care va deveni ulterior „The Nashville Tennessean”, un cititor a oferit o rețetă pentru lichiorul de ouă, care necesită: „trei litri de lapte, un litru de smântână, 16 ouă, un kilogram și jumătate de zahăr, două nucșoare și o halbă și jumătate din cel mai bun coniac francez[1].
[1] https://www.forbes.com/sites/geoffwilliams/2016/11/29/a-brief-history-of-eggnog-its-past-is-stranger-than-you-think/?sh=67133424763e
Cosmin Dragomir
foto: shutterstock
