Puține surse avem despre ce mâncau locuitorii de pe actualul teritoriu al României în urmă cu secole. Dar, când ai răbdare și scormonești arhive și cărți vechi găsești câte un mic Graal al gastronomiei autohtone acolo unde, poate, nu ai fi sperat.
Astăzi ne oprim asupra volumului „Topografia Țării Românești” a doctorului Constantin Caracaș (1773 - 1828).
Acesta a făcut parte dintr-o familie de medici greci (şi tatăl, şi fratele lui au fost medici) care, după studii la Viena, s-a stabilit la Bucureşti. A rămas celebru pentru că a introdus şi generalizat vaccinul antivariolic. Iubitor al ţării în care se stabilise, a scris "Topografia Ţării Româneşti", pe care soţia i-a publicat-o, postum, în limba greacă. Familia i-a cerut poetului George Sion s-o traducă în limba română, dar traducerea n-a fost publicată, ci depusă la Academia Română, de unde dr. Pompiliu Samarian a copiat-o şi publicat-o, în 1937, ca teză de doctorat.
În volum găsim pagini importante de legumele, cerealele, fructele și mâncărurile din Valahia fanariotă și din perioada imediat următoare. Să vedem cum arată capitolașul dedicat salatelor:
“Din plantele ce servesc pentru salate avem marulele sau lăptucile, foarte apreciate pentru frăgezimea și dulceața lor; de obicei se consumă și ca atare, crude; se gătesc și cu carne sau cu untdelemn și oțet. Cea numită creață este mai dulce și fragedă; se întrebuințează în genere numai cu untdelemn și oțet.
Cicoarea se cultivă în grădini și se folosește și iarna ca salată și la supă. Cicoarea sălbatică se întrebuințează numai primăvara. Din rădăcinile de cicoare se fac minunate dulcețuri cu zahăr. Amândouă soiurile au o ușoară amărăciune, care este totuși folositoare sănătății (…).
Pentru bucate și salate se mai întrebuințează și alte feluri de ierburi naturale, bune pentru sănătate, ca: rotunjoara sau iedera de pământ, anagelin, cardamona de izvor și cardamona creson, năsturel și drobușor(…) ”
Cosmin Dragomir
foto: pixabay.com
