Istoria Romei antice nu este doar o poveste complexă despre bătălii glorioase, împărați criminali și eroi civilizatori. Cei mai mulți erau, totuși, romani obișnuiți, oameni care munceau pământul, care-și întrețineau gospodăriile, care puneau hrană pe masa copiilor și așa mai departe. Multe dintre mărturiile acestei epoci îndepărtate în timp au rămas de la Pliniu cel Bătrân (Naturalis Historia) sau din sursele rămase de la autori necunoscuți.
Iată ce ne spune Nicolae Lascu în lucrarea sa, Cum trăiau romanii, apărută la Editura Științifică în 1965: „Există chiar și o culegere de rețete culinare, De re coquinaria, atribuită lui Apicius, un celebru gastronom din secolul I al imperiului. Numeroase date ne procură, de asemenea, scrierile unor autori greci care au trăit în epoca imperială la Roma sau au tratat probleme privitoare la istoria și viața romanilor. Amintim dintre aceștia pe Plutarh, autorul celebrelor Vieți paralele, în părțile despre viața romanilor, precum și în două scrieri mai mărunte despre romani și despre banchete; din secolul al III-lea există lucrarea lui Athenaios, Deipnosophistae (Banchetul filozofilor), cu amănunte prețioase asupra alimentației romane. Multe știri se găsesc și în lucrările unor medici din această epocă; mai cunoscuți sunt Diocoride în secolul I și Galen în secolul al II-lea.”
Revenind ceva mai aplicat la subiectul propus în titlu, trebuie precizat că existau diferențe cu privire la obiceiurile practicate în ceea ce privește mesele de peste zi, acestea fiind în general stabilite de regulile viețuirii la țară sau la oraș. În funcție de zonele unde își trăiau viețile difereau, firește, și ocupațiile oamenilor, în felul acesta stabilindu-se și frecvența pauzelor sau a meselor pe care le luau în timpul unei zile. Iată, spre exemplu, ce însemna un așa-zis mic dejun al romanilor: „Masa de dimineață este cunoscută în general sub numele de ientaculum sau iantaculum; aceasta avea loc după răsăritul soarelui, ora variind după reședința și ocupațiile oamenilor. Era doar o simplă gustare și consta de obicei din pâine cu sare, măsline, brânză etc.; mai rar se bea lapte sau chiar vin. Copiii care mergeau la școală duceau în pachet sau cumpărau în drum de la brutar un fel de plăcintă pregătită cu grăsime (adipata); acest obicei era frecvent cel puțin în primul secol al epocii imperiale, după mărturia lui Martial” ne explică Nicolae Lascu.
Un fapt foarte interesant este acela că existau în decursul unei zile de muncă mai multe mese intermediare, pe care astăzi le-am putea numi gustări. „După trei-patru ore (de la ientaculum – n.r.) se lua de obicei, mai ales de către cei care se îndeletniceau cu munca câmpului sau cu alte munci grele și aveau nevoie de o refacere a forțelor, o a doua masă, numită prandium; era, ca și cea dintâi, tot o masă rece și consta de cele mai multe ori din rămășițe din ziua precedentă, care se luau, după cum spune Seneca, fără să mai fie nevoie să se așeze la masă (sine mensa prandium).”
Până să se treacă la cea mai importantă masă, care era masa de seară (vesperna), mai exista o gustare suplimentară numită merenda, obicei specific celor care locuiau la țară. Apoi, pe înserate, când oamenii se întorceau de la câmp, urma vesperna sau, așa cum a fost numită mai târziu, cena. „În timpurile vechi cena se lua în atrium în jurul vetrei familiale, pe care se și gătea, iar mai târziu într-o încăpere învecinată (cenaculum); după dezvoltarea casei romane cu elementele arhitectonice grecești, masa de seară se lua în triclinium; aici se organizau de obicei și ospețele.”
Iată, spre exemplificare (deși acest tip de ospăț nu era, bineînțeles, la îndemâna oricui) ce însemna pentru romanii de odinioară o masă copioasă și ce preparate consumau aceștia: „Reproducem după Macrobiu «meniul» unui banchet dat în cinstea preoților-pontifi și a vestalelor cu ocazia consacrării unui preot al Zeului Marte între anii 80-70 î. Hr.: „Aperitive: arici, stridii crude – la discreție; specialități de moluște: peloride și spondili, sturzi, găină grasă cu sparanghel, platouri de stridii și de peloride prăjite, ghindă neagră de mare, ghindă albă de mare; apoi spondili, glicomaride, cocoșari, mușchi de capră și de mistreț, păsări în pesmet, murex și purpură. Mâncăruri: uger de scroafă, cap de mistreț, patina de pește, patina de uger de scroafă, rațe, lișițe fierte, iepuri, păsări fripte, turtă de făină, pâine de Picenum.”
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
