Îl putem numi pe marele Caragiale cel mai slab cârciumar din Istoria Literaturii, după ce a reușit să falimenteze toate cele șase birturi, berării și restaurante pe care le-a deținut ori la care a fost asociat.
Avea și marele dramaturg o meteahnă: dădea de băut din contul personal tuturor, fără urmă de gândire antreprenorială. A fost pe rând, patron sau asociat la: Berăria Mihalcea şi Caragiale, Restaurantul din gara Buzău, Gambrinus, Bene Bibenti și Berăria Cooperativa.
Despre cârciumarul Caragiale a scris chiar și George Călinescu în Istoria Literaturii Române, dar și mulți alți exegeți ai operei dramaturgului ori contemporani. Dintre aceștia, Anton Bacalbașa – prozator, journalist, fratele celebrului cronicar și gastronom Constantin Bacalbașa, deține, probabil, cel mai spectaculos text, inedit. În «Adevărul Literar» din 15 noiembrie 1893, Bacalbaşa scrie un altfel de necrolog, suprinzător, şi de neratat:
„Astă-seară se face înmormântarea lui I.L.Caragiale, Marele nostru dramaturg, Omul căruia îi datorăm «Noaptea furtunoasă», «Scrisoarea pierdută» şi alte opere ce vor însemna în literatura acestei ţări o operă mare, se îngroapă în această seară, poate pentru veci.
El, care a plâns pe mare Eminescu, atunci când neîndurata «Nirvana» şi-a deschis braţele ca să primească pe neuitatul maestru nu va avea parte nici de această ultimă consolare, după care au aspirat atâţia! Gonit o viaţă întreagă de nenorocire, urmărit de piaza rea, care de la naştere nu l-a părăsit niciodată Caragiale nu poate avea în lumea asta – în ţara asta – nici măcar un mormânt ca lumea, aşa cum cel din urmă proletar poate să aibă.
Nu! În ţintirimul trist, în care artistul este închis astă seară nu va creşte nici plângătoarea salcie – mângâierea mormintelor – nici vântul nu va veni să cânte cu glasul sfâşâietor de trist eternul poem al Eternităţii, nici o mână amică nu va sădi o roză, nici un plâns, nici un oftat, nici o jale.
Astă seară se deschide în strada Gabroveni:
«Berăria Mihalcea şi Caragiale»”.
Cosmin Dragomir
foto: gastroart.ro
