Chiar și pentru părinții ale căror tălpi sunt exersate intens de piesele lego, călcatul, la plajă, pe un drac de baltă este o experiență memorabilă. Gen, nu o uiți prea ușor, și nu într-un sens plăcut...
I-am întâlnit cu toții pe marginea apelor, mai ales prin Delta Dunării, pe la malul mării, dar prea puțini dintre noi au habar că în miezul acelei coji extrem de tari există un sâmbure comestibil.
Cum și ei trebuia să poarte un nume, au fost botezați: cornaci, draci de baltă, ciulini de baltă, nuci de baltă, colții-dracului, fructul-dracului, castane de baltă (traducere).
Eu i-am gustat prima dată prin 2017 prin proiectul Ark of Taste al Mișcării Slow Food. Dragul prieten al gastronomiei românești, Tiberiu Cazacioc s-a ocupat de aducerea lor din inima Deltei. Miezul seamănă la gust cu castanele și poate fi consumat crud (deși nu se recomandă, dată fiind capacitatea lor de absorbi metale, dar care sunt eliminate prin fiert), copt, prăjit sau fiert. Din ei se face făină și din această făină poți face multe minunății culinare.
Inutil să precizez că puteți face inclusiv salate, înlocuind în diverse rețete alunele, migdalele, nucile sau caju cu sâmburii de drac de baltă.
Data viitoare, așadar, când ajungeți prin deltă nu vă sfiiți să-i încercați. Atenție, îi găsiți și pe litoralul Mării Negre, deja extrem de uscați, cu coaja incredibil de tare. Aceștia nu sunt destinați consumului.
Cosmin Dragomir
sursa foto: Ierburi uitate
