5 motive să vă piperaţi viaţa-n roşu

O salată, vă rog! Cu piper Cayenne, dacă se poate!
Piperul Cayenne este cât se poate de sănătos, bogat în vitamine, calciu și potasiu, ajută la scăderea colesterolului și consumat la micul dejun reduce semnificativ apetitul și asigură un aport caloric mai mic pe timpul zilei. Și dacă vă duce gândul la piperul clasic, să știți că nu are nimic în comun cu acesta. Este un compus extrem de iute, obținut dintr-un extract de ardei roșu.

Nu e deloc pretențios și se oferă „să trezească la viață” oricare dintre salatele noastre preferate. Fie că e vorba de o salată vegană, de una cu pește sau chiar de una cu fructe, piperul roșu extras din ardeiul iute de Cayenne, de unde își trage și numele, nu va face decât să vină în completarea unei mese sănătoase și plină de beneficii pentru organism, cum ar fi:

1.Detoxifierea corpului – Piperul roșu stimulează sistemul circulator, crescând astfel pulsul limfatic și ritmul digestiv. Drept urmare, procesul de detoxifiere apare în mod natural, iar organismul va transpira și elimina toxinele.


2.O mai bună digestie – Consumul de piper Cayenne ajută sistemul digestiv, crescând fluxul de producție a enzimelor și sucurilor gastrice și conducând la metabolizarea alimentelor și elimnarea toxinelor din organism. De asemenea, ajută la secreția de salivă, care are un rol esențial într-o digestie bună.


3.Reduce colesterolul și dizolvă cheagurile de sânge – Studiile efectuate de-a lungul timpului au evidențiat efectele benefice ale acestui condiment în tratarea bolilor cardiovasculare. Consumul său regulat conduce la reducerea colesterolului. Totodată ajută corpul să dizvolve cheagurile de sânge și echilibrează fluxul sanguin.

4.Reduce glicemia – Un alt aspect pozitiv al consumului de piper roșu este scăderea nivelului de zahăr din sânge. Cu mențiunea/precizarea că cei care au o glicemie scăzută trebuie să fie atenți la acest detaliu, fiindcă în mod evident le poate scădea și mai mult.


5.Arde grăsimile – Prezența piperului roșu în componența meselor poate ajuta la arderea grăsimilor. Datorită iuțelii va accelera circulația și induce termogeneza, care facilitează procesul de oxidare a grăsimilor, sau spus pe înțelesul tuturor, topește excesul de grăsime și o transformă în energie. Dacă este folosit în combinație cu exercițiile fizice, acesta crește procesul de oxidare a grăsimilor cu 42%.


Enjoy, dar cu moderație! Și asigurați-vă că nu suferiți de afecțiuni gastro-intestinale înainte de a vă testa limitele la iuțeală.

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin