Istoria snițelului
Află de unde vine șnițelul și ce trebuie să conțină ca să poată purta acest nume.
Șnițelul, cunoscut și sub denumirea de „Wiener Schnitzel” în limba germană, este un preparat popular și apreciat la nivel mondial, originar din Europa Centrală. De-a lungul timpului, șnițelul a devenit un simbol al bucătăriei austriece, însă povestea sa are rădăcini mai adânci, legate de istoria gastronomică a regiunii și de schimburile culturale dintre Imperiul Habsburgic și alte părți ale Europei.
Șnițelul are o istorie îndelungată, însă originea sa exactă este controversată. Mulți istorici susțin că rețeta ar fi ajuns în Austria din Italia, sub forma preparatului „cotoletta alla milanese” (cotlet milanez), care este un fel de carne de vită în crustă de pesmet. Legenda spune că rețeta a fost adusă în Viena de către feldmareșalul Radetzky în secolul al XIX-lea, după ce acesta a fost trimis în Italia. În scurt timp, „cotoletta” italiană a fost adoptată în Austria, unde a devenit celebrul „Wiener Schnitzel”, însă făcut în principal din carne de vițel.
Într-adevăr, șnițelul vienez se deosebește de alte variante ale acestui preparat prin faptul că este preparat în mod tradițional din carne de vițel, care este bătută până devine foarte subțire, apoi dată prin făină, ou și pesmet, și prăjită în unt sau ulei. Această tehnică îi conferă o crustă aurie, crocantă și un interior fraged.
Șnițelul a devenit foarte popular în Austria și a fost rapid asimilat ca un simbol al bucătăriei vieneze. Deși originile sale sunt modeste, acest preparat a fost adoptat și rafinat în timpul Imperiului Austro-Ungar, devenind un preparat favorit atât al aristocrației, cât și al claselor sociale obișnuite. Este astăzi considerat preparat „național” al Austriei și este protejat legal prin denumirea de „Wiener Schnitzel,” care indică faptul că doar varianta din carne de vițel poate purta acest nume.
În bucătăria modernă, șnițelul a suferit numeroase adaptări. Variantele mai accesibile folosesc carne de porc, pui sau chiar curcan, însă metoda de gătire rămâne aproape identică. Versiunea clasică este servită de obicei cu o felie de lămâie și garnitură de salată de cartofi sau castraveți, păstrând astfel tradiția vieneză.