Pesmeți de Turda, care merită faima celor din Brașov
Pesmeții de Brașov au un renume consolidat timp de secole - cei din Turda sunt o specialitate care pare să devină cunoscută pe plan național abia după 1900.
Pesmeții de Brașov sunt celebri, dar pe cei de Turda îi știți?
În cărțile vechi apar nenumărate rețete de pesmeți: de la cei de Brașov la cei economici și (foarte spornici). Câteva rețete au în nume și locul unde au fost inventați.
Pesmeții de Brașov au un renume consolidat timp de secole, care nu doar că „a trecut munții” (adică au devenit cunoscuți în Moldova și în Țara Românească), ba chiar au ajuns să fie căutați și peste hotare.
Există însă multe alte rețete de pesmeți, tot felul de variațiuni la temă. Un exemplu interesant este cel al Pesmeților de Turda, o specialitate care pare să devină cunoscută pe plan național abia după 1900, când încep să apară în cărțile de bucate.
Un exemplu elocvent îl constituie rețeta din perioada interbelică[1] (posibil prima astfel de rețetă de pe la noi):
Pesmeți de Turda
4 ouă întregi
280 grame zahăr
210 grame făină
160 grame unt
coaja unei lămâi
Se freacă bine untul cu zahărul, se pun ouăle unul câte unul, coaja de lămâie și la urmă făina, tot amestecând, apoi se unge o formă cu unt, se presară făină, se toarnă compoziția și se presară deasupra cu zahăr și migdale. Se coace la foc potrivit.
O altă variantă a acestor pesmeți de Turda ne-a fost prezentată de Radu Anton Roman, dar care folosește miez de alune pisat și care aduce câteva modificări la cantitățile folosite pentru 4 ouă, mai exact: 150 g unt, 300 g de zahăr, 200 g de făină și 100 g de zahăr pudră.
[1] A. Petrini, Carte de bucate, pentru regimul mixt, vegetarian și pentru diabetici; Bucătărie specială pentru alimentarea copiilor; Secretul de a rămâne tânăr, editura I.G. Hertz, București, 1928.
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime